Rochia de la H&M care a cucerit planeta. Costă mai puțin de 150 de lei și a fost purtată și de Meghan Markle

meghan markle 2

Chiar dacă a renunțat la titlul de ducesă, Meghan Markle continuă să fie una dintre cele mai populare femei de pe planetă. Paparazzii o urmăresc peste tot, iar presa din întreaga lume îi comentează orice gest și ținută. În perioada în care făcea parte din familia regală a Marii Britanii aceasta a fost criticată pentru ținutele extrem de scumpe pe care alegea să le poarte.

Pentru a arăta că poate să arate foarte bine și cu haine ieftine, la începutul anului trecut, Meghan Markle a ales să poarte o rochie de la H&M de doar 35 de dolari. Chiar dacă era însărcinată la acel moment, articolul vestimentar s-a epuizat imediat din stocurile magazinelor și asta pentru că toate femeile și-au dorit să aibă o rochie la fel ca renumita actriță.

În plus, aceasta putea fi purtată de orice femeie întrucât nu era dedicată gravidelor, așa că cei de la H&M au dat lovitura cu acest model, care a devenit brusc extrem de apreciat. Meghan a fost lăudată pentru alegerea făcută și a impresionat prin ținuta simplă, dar deosebit de frumoasă pe care a ales să o poarte la un eveniment social.

Kate Middleton a ales Zara

Și Kate Middleton, ducesa de Cambridge obișnuiește să se afișeze cu rochii ieftine, de la branduri accesibile publicului larg. Evident, la scurt timp stocurile modelelor respective se epuizează.

Recent, aceasta a apărut într-un video postat pe rețelele de socializare într-o rochie Zara verde, cu flori, cum este cea din imagine. Costa sub 13 dolari, adică sub 50 de lei, motiv pentru care, în doar câteva ore, articolul vestimentar nu a mai fost de găsit.

Prima apariție a ducesei Kate într-o rochie marca Zara datează încă aprilie 2011, când a purtat una foarte frumoasă de culoare albastră. Atunci ea și soțul ei, prințul William mergeau spre luna de miere, așa că presa din întreaga lume era cu ochii pe ei. Faptul că a ales un brand relativ ieftin a impresionat foarte mult la acel moment. Printre designerii preferați ai ducesei se numără și Jenny Packham şi Alexander McQueen.

Revista Presei