A început sezonul pepenilor, iar românii au luat cu asalt piețele pentru a cumpăra acest fruct delicios și sănătos. Însă poate fi o adevărată bombă cu ceas pentru organism, dacă ați nimerit unul dintre aceia injectați cu pesticide în exces. Inspectorii din numeroase țări au avertizat cu privire la pepenii verzi care provin din estul Chinei.
Aceștia sunt mari, arată foarte bine și atrag ușir clientul, dar s-a descoperit că fermierii au utilizat un accelerator de creștere cunoscut sub numele de Forclorfenuron. Acesta poate face adevărate ravagii în organism, dacă este folosit în exces sau mult prea târziu în sezon.
A fost o întreagă dezbatere în SUA pe această temă. Forclorfenuronul este de fapt o citokină care face ca fructele să crească mai mult și mai repede. Nu este interzisă, dar poate deveni periculoasă. Crează probleme digestive și se poate ajunge chiar la criza serioase în funcție de toleranța celui care a consumat pepenele.
Wang Liangju, profesor la Colegiul de Horticultură al Universității Agricole din Nanjing a declarat că Forclorfenuronul poate chiar să dubleze pepenii, dar dacă este folosit prea târziu în sezon atunci devine toxic.
Pepenii care sunt injectați cu substanțe de creștere dăunătoare vor acea diferite fisuri în interior. Asta înseamnă că pepenele roșu a crescut mai repede decât era firesc.
Lipsa gustului autentic sau a aromei cu care suntem obișnuiți sunt alte două semne care arată că pepenele nu este unul sănătos, ci unul puternic pesticizat.