Scandal monstru la filmările de la Asia Express. Una din vedete a fost pusă la zid: „Să poarte haine cu mărimea potrivită, să nu-i mai intre unde nu trebuie. E sinistru!”

31 mai 2021
Scandal monstru la filmările de la Asia Express. Una din vedete a fost pusă la zid:
Irina Fodor

Noul sezon Asia Express, prezentat în premieră de Irina Fodor, se va difuza probabil în toamnă. Dar filmările show-ului au început deja, iar producătorii vor să țină telespectatorii conectați încă de pe acum. Astfel că postează cu regularitate fotografii din concurs.

Unele dintre acestea au stârnit, însă reacții aprinse printre fani. Echipa formată din Lorelei Bratu și Zarug a stârnit valuri de nemulțumire din cauza modului în care aleg să se îmbrace. Cei doi sunt cunoscuți în zona digitală.

Cine este Lorelei Bratu, criticată pentru modul în care se îmbracă

Lorelei a lucrat într-o companie de PR, iar apoi a ales să-și dezvolte propriul business în comunicare. Ca strategie a mizat pe look-ul său. Mai exact s-a erijat într-un model pentru femeile supra-ponderale, cărora le transmite să-și iubească trupul așa cum este el.

Doar că numărul mare de kilogram în plus și celulita la vedere nu este pe placul tuturor, iar o fotografie postată pe contul de Instagram de la Asia Express a încins spiritele.

„Nu greutatea este problema, lipsa bunului gust!”, „E bine să-ți iubești trupul, dar obezitatea este boală grea și nu ar trebui promovată. De asemenea, să poarte haine cu mărimea potrivită, să nu-i mai intre unde nu trebuie. E sinistru!” au fost doar două dintre reacțiile ferme, după ce a fost postată fotografia de mai sus.

Sfaturile fanilor Asia Express

Au existat și mulți internauți care i-au luat apărarea lui Lorelei. Aceștia i-au urat mult succes și speră să o vadă câștigătoare la final. Tânăra are 32 de ani și are peste 20.000 de urmăritori pe rețelele de socializare. Chiar dacă și Zarug, coechipierul său face parte tot din categoria plus size, cea care a atras cel mai multe atenția este Lorelei.

Mulți sunt de părere că ea alege ținute mult prea mulate și mult prea îndrăznețe pentru modul în care arată. Și nu doar la Asia Express, ci și în viața de zi cu zi.