Smiley trăiește cea mai frumoasă perioadă a vieții lui, dar iată că problemele lăsate nerezolvate în trecut revin acum să-i perturbe bucuria nașterii micuței sale Josephine. În urmă cu aproape doi ani, artistul sau mai bine zis casa de producție pe care o deține, HaHaHa Production a fost dată în judecată de o regizoare extrem de celebră în Israel și nu numai.
Adi Halfin i-a acționat în instanță și pe cei de la Cat Music (casă de discuri), dar și pe regizorul Ionuț Trandafir și casa acestuia de producție, Trandafilm pentru că i-ar fi încălcat drepturile de autor. Dosarul este din luna mai 2019, dar s-a tot amânat pentru că românii au căutat tertipuri prin care să prelungească situația.
Doar că Adi Halfin nu a vrut să renunțe sub nicio formă la drepturile sale și a continuat cu procesul. Acum avocații lui Smiley și ai celorlalți pârăți au cerut o nouă amânare și au înțeles că trebuie să găsească cale amiabilă de rezolvare a situației și să-i plătească regizoarei o sumă de bani pentru a stopa acest proces.
Adi Halfin are 42 de ani și s-a născut în Ierusalim, dar o bună parte din viață a petrecut-o la Londra. Cei de la WowBiz au aflat că aceasta este absolventă cum laude a Școlii de Film Sam Spiegel din Iersualim, iar de-a lungul timpului s-a impus pe piață ca o profesionistă de top.
Aceasta este foarte apreciată pentru scurt-metraje, pe care le realizează și este un nume sonor când vine vorba de festivaluri precum Cannes sau Berlinale. Până la 42 de ani, Adi Halfin a gustat din plin succesul, încununându-și cariera cu numeroase premii pe care le-a câștigat. Aceasta a regizat numeroase documentare, spoturi publicitare și videoclipuri muzicale și predă regie în universități de tearu și film.