Sumele colosale pe care le încasează Adelina Pestrițu din postările pe Instagram. Cum a ajuns în acest punct

08 dec. 2020
Sumele colosale pe care le încasează Adelina Pestrițu din postările pe Instagram. Cum a ajuns în acest punct

Pentru că este una dintre cele mai urmărite vedete de pe instagram, cu peste un milion și jumătate de admiratori, Adelina Pestrițu reușește să încaseze sume enorme prin diferite sponsorizări pentru branduri de renume și nu numai.

Deși sunt luni de zile de când România este în pandemie, iar oamenii fie rămân fără locuri de muncă, fie se află în șomaj tehnic, cu salariul considerabil micșorat, unele vedete par să nu fi rămas fără surse de venit și să o ducă chiar bine.

Chiar dacă le-au fost anulate evenimentele și alte diferite activități, majoritatea s-au mutat în online unde, pentru sume uriașe de bani, fac reclame diferitelor brand-uri care vor să se promoveze și să ajungă la cât mai multe persoane. Cu cât au mai multi urmăritori pe rețelele de socializare, cu atât mai mulți bani fac vedetele.

Cu banii din social Media îți poți lua case și mașini 

Cu peste un milion și jumătate de urmăritori doar pe Instagram, frumoasa Adelina Pestrițu face mii de euro lunar.
”Din social media îți poți cumpăra case, mașini, poți face investiții și îi poți ajuta și pe cei din jurul tău. Trebuie doar să știi cum să gestionezi această putere”, a declarat Adelina Pestrițu, lăsând de înțeles că sumele pe care le primește pentru că postează diferite poze susținând multiple brand-uri, sunt enorme.

Aceasta este de părere că munca depusă pentru aceste campanii pe rețelele de socializare este una serioasă și a declarat că depunde mult efort pentru a crea imaginea perfectă pe care brandurile i-o cer.

”90% din timpul meu îl petrec cu telefonul în mână, fie că postez pozele pentru care am tras sute de cadre înainte, până am ales-o pe cea favoriă, fie că scriu un articol pe blog, filmez un vlog, pozez pentru diverse campanii pe care le am în desfășurare sau stabilesc întâlniri cu posibili colaboratori”, a mai declarat aceasta.