Surpriză de proporții! S-a aflat cine este fosta iubită a lui Fuego. Din ce partid politic face parte și ce funcție importantă are

fuego-1-840×500

Paul Surugiu sau Fuego, cum îl știe toată lumea este unul dintre cei mai iubiți artiști din România. Mereu cu zâmbetul pe buze, artistul aduce mereu zâmbete și bucurie în concertele pe care le ține, în special în perioada sărbătorilor. În trecut, însă acesta a suferit enorm din dragoste.

În anul 2007 s-a încheiat relația pe care a avut-o cu Ana Maria Ceaușu, cea cu care urma să se căsătorească. Nașă trebuia să fie Irina Loghin și deja cei doi plănuiau aducerea pe lume a unui bebeluș. Dar dintr-o dată totul s-a năruit, iar Fuego nu a dorit să mai vorbească public niciodată despre viața lui sentimentală.

„Relația mea cu Ana Maria nu mai există. Ana nu mai face nici tratament cu antibiotice și injectabile pentru a rămâne însărcinată, s-a terminat totul. Relația noastră s-a încheiat de curând, dar noi am rămas buni prieteni”, spunea artistul în urmă cu mai mulți ani.

Cu ce se ocupă fosta iubită a lui Fuego

Astăzi, Ana Maria Ceaușu este membră a PNL Olt și ocupă chiar funcția de secretar general. Originară din Slatina, aceasta a deținut și funcția de consilier local în Primăria Slatina. În 2015 și-a anunțat intenția de a candida la funcția de primar al municipiului.

În același an s-a retras din cursa pentru desemnarea drept candidat al partidului ei pentru fotoliul de primar. Însă a fost desemnată secretar general al PNL Olt, funcție pe care o ocupă și în prezent, conform Pro Tv.

Deși nu a mai vorbit niciodată despre ea în public, Fuego a pomenit-o pe fosta logodnică într-o piesă din 2009, prezentă pe albumul Cântați cu mine. Piesa, intitulată Ana Maria, amintește de clipele fericite pe care artistul le-a trăit alături de partenera lui.

Revista Presei