Terapie prin zâmbet și sport. Evenimentul la care sunt invitați toți românii: unde va avea loc

25 mai 2021
Terapie prin zâmbet și sport. Evenimentul la care sunt invitați toți românii: unde va avea loc
Foto: Simon Maage on Unsplash

Asociatia Imbunatatirea Vietii îi invită pe toți cei interesați să ia parte la o lansare emționantă. Este vorba despre proiectul “Vâslim la caiace și zâmbim fără limite”. Evenimentul va avea loc la  Buzău, în perioada 19-20 iunie, in Parcul Tineretului Buzău și este dedicat in special persoanelor cu dizabilitati.

Asociația Imbunatatirea Vietii a fost înființată în anul 2013 și își dorește să-i ajute pe cei aflați în dificultate, mai exact cei care au un handicap fizic, senzorial, motor și prezintă risc crescut de marginalizare si excluziune socială.

Astfel, membrii asociației speră ca datorită terapiei prin sport, a suportului psihologic și altor programe pe care le-au conceput, cei defavorizați să se simtă măcar puțin mai bine.

La evenimentul “Vâslim la caiace și zâmbim fără limite” vor fi prezente peste 10 ONG-uri și autorități locale și va exista și un spectacol. Se estimează că peste 500 de copii vor lua parte la acest proiect care are drept scop terapia prin mișcare și integrarea socială a persoanelor cu dizabilități.