Ce studii are Dani Oțil. Cum a ajuns în televiziune viitorul tătic: biografie, înălțime, salariu

de: Ana Toma
29 mart. 2021
Ce studii are Dani Oțil. Cum a ajuns în televiziune viitorul tătic: biografie, înălțime, salariu
Dani Oțil

Dani Oțil va deveni tătic, după cum a anunțat și el noaptea trecută. Gabriela Prisecariu, viitoarea sa soție este cea care îi va dărui un copil. Cei doi sunt împreună de câțiva ani, iar momentul cel mai bun a apărut deja.

Puțini știu însă detalii despre viața prezentatorului emsiunii Neatza cu Răzvan și Dani. A avut un drum lung, dificil, însă în final a ajuns unde și-a dorit și se poate declara un bărbat împlinit din toate punctele de vedere.

Cum a ajuns în televiziune

Dani Oțil s-a născut la Reșița pe 24 august 1980 și are o înălțime de 1,75m. El a început să muncească de la o vârstă fragedă, adică 16 ani, iar nevoia de bani a fost cea care l-a împins să facă acest pas. Chiar el mărturisea că părinții săi nu aveau bani pentru a-l putea susține la facultatea din Timișoara.

Televiziune a fost însă prima sa dragoste. Alături de trei prieteni, acesta a construit o reţea de radio Naţional FM’ cu 30 de staţii în Bucureşti şi cele mai importante oraşe din ţară, iar în 1995, a ajuns la radio, unde făcea emisiuni pentru tineri.

Răzvan Simion a fost prietenul său din copilărie, care făcea stagiatura la o televiziune locală, însă destinele lor s-au unit când acesta a ajuns la același post de radio.

Totul despre Dani Oțil

Și-a început cariera la radio și a vizat mai multe posturi. Dani Oțil a fost activ la radio Contact, radio Vest Timişoara, Naţional FM, Naţional tv. Cu alte cuvinte, zece ani din viața sau au fost petrecuț în spatele microfonului, iar oportunitatea cea mare a venit atunci când s-a angajat la Antena 1.

Din 2008 și până în prezent, emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani continuă să fie una urmărită, iar cei doi prezentatori tv au grijă întotdeauna să aducă subiecte de interes pentru public.

Totuși, pe lângă televiziune, Dani Oțil este pasionat de sport, în special de hard enduro, așa că timpul său liber este dedicat pentru acest sport.

Ce salariu are la Antena 1

După o largă activitatea în domeniu, este de așteptat ca Antena 1 să îl plătească bine pe prezentator. Surse au declarat pentru stirdirecte.ro, că acesta încasează lunar un salariu de 10.000 de euro.

Nu vă gândiți însă că acesta este singurul venit al vedetei Antena 1. Dani Oțil mai deține și un restaurant în Zona Parcului Herăstrău din Capitală, care se bucură de un real succes.

Din punct de vedere personal, Dani Oțil a avut relații cu mai multe personalități, printre care se numără și Mihaela Rădulescu. În momentul de față însă, prezentatorul tv are o relație cu Gabriela Prisăcariu.

Deși este o difernță de vârstă destul de mare între cei doi, vedeta Antena 1 a cerut-o deja în căsătorie pe blondină, iar cei doi așteaptă în curând și un copil.