Cel mai mare secret al lui Mihai Bendeac. Mama sa a avut un impact major. Cum a început totul

de:
10 dec. 2020
Cel mai mare secret al lui Mihai Bendeac. Mama sa a avut un impact major. Cum a început totul
Mihai Bendeac

Mihai Bendeac i-a șocat pe toți când s-a apucat să scrie cartea autobiografică ”Jurnalul unui burlac”. Actorul s-a deschis complet în rândurile scrise și se pare că mama sa a fost cea care l-a impulsionat. 

Mihai Bendeac a mărturisit că mama sa a fost cea de la care a pornit toată ideea. Deși până acum susținea că nu va scrie nicio carte prea curând, pandemia i-a schimbat complet viziunea.

”Această chestie nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi dat maică-mea startul în treaba asta. Nu știu dacă este neapărat o carte autobiografică, pe cât este o carte care a plecat de la ceva. Maică-mea, atunci când a început pandemia și n-a mai avut activitate la cabinet, s-a apucat să scrie într-un caiet tot felul de amintiri.

Îmi povestea, din când în când, despre treaba asta și, la un moment dat, mi-a dat caietul ăla studențesc, iar plecând de la acel caiet studențesc a început efectiv această carte”, a mărturisit Mihai Bendeac pentru Viva.

Mihai Bendeac, opusul mamei sale

Actorul a mai precizat că între el și mama sa este o diferență majoră de comportament, însă se pare că la capitolul scris, într-un final, cei doi s-au potrivit. Bendeac a mai povestit că deși în primă fază nu a fost deloc de acord cu acest lucru, treptat, acesta a început să digere mai bine această idee.

”Mama e genul de persoană destul de împăciuitoare, căreia nu-i place să deranjeze – nu ne asemănăm prea mult în ceea ce privește aspectele astea, poate că, uneori, eu am o gândire mai dementă, am niște opinii mai controversate și așa mai departe. Ori, mama, din toate experiențele, și dintr-ale ei, și din cele comune, păstrase în acest caiet o chestie care ducea mai mult într-o zonă de compunere… Știi, de genul ce frumos a fost la țară’. Dar la țară e și urât. Adică la țară sunt și lucruri frumoase, și lucruri urâte.

Ea a încercat cumva, mental probabil, subconștient, să releve acolo doar lucrurile pozitive. Eu, în primă instanță, am fost extrem de revoltat de treaba asta și i-am zis că nu sunt de acord, că viața este construită din lumini și umbre și, după părerea mea, oamenii trebuie să afle în primul rând umbrele, pentru că, în momentul în care află umbrele, poate că acest lucru, parțial, îi consolează.

Toți avem umbre, și dacă știi că sunt și alții cărora li se întâmplă niște lucruri mai nasoale, atunci cumva chestia asta te poate liniști. De aici a plecat. Urma ca cineva să facă niște întâlniri cu mine și cu mama, în care eu să discut cu ea toate lucrurile astea și mi-am dat seama că nu se poate altfel decât să scriu eu efectiv cap-coadă. Sincer să fiu, nu știu dacă aș mai lua treaba asta de la început, pentru că a fost înspăimântător de greu”, a mai spus el.

Îi e teamă de ce s-a întâmplat

Mihai Bendeac a mai mărturisit că prin cartea sa nu își dorește să impresioneze pe nimeni și doar să fi sincer. El a mai precizat că în cartea scrisă de el există câteva aspecte care îl sperie chiar și în prezent.

De asemenea, actorul a mai povestit că în cartea sa, fanii vor putea afla trauma cea mai puternică pe care a trăit-o și despre care nu a vorbit niciodată.

”Nu am încercat să surprind, am încercat să fac un exercițiu de sinceritate, știi, și mi-am dat seama, la final, că, de fapt, terapeutic a fost în primul rând pentru mine. Eu m-am speriat în primă instanță, pentru că sunt în cartea asta niște lucruri de care acum mi-e teamă. De-asta am și ținut să menționez în câteva postări pe Instagram că toate întâmplările care sunt redate în această carte sunt întâmplări fictive.

Una la mână pentru că s-ar putea să existe la un moment dat o problemă de legalitate, adică efectiv am vărsat tot ceea ce am ținut de-a lungul timpului și cred că momentul care a fost cel mai traumatizant cumva în tot parcursul ăsta de scriere a cărții este un capitol care se numește ”Cel mai trist capitol”, care vorbește despre o traumă foarte puternică pe care am trăit-o când eram în clasa a șaptea și e ceva ce nu am reușit niciodată să-i spun nici măcar maică-mii, la nivel de detalii”, a mai spus Bendeac.