Cine este Vera Miron, noua concurentă Survivor România. Ce vârstă are și cu ce se ocupă

de: Ana Toma
11 apr. 2021
Cine este Vera Miron, noua concurentă Survivor România. Ce vârstă are și cu ce se ocupă
Vera Miron

După plecarea Anei Porgras, patru concurente au intrat în competiția momentului, Survivor România. Printre acestea se numără și Vera Miron, o persoană extrem de pasionată de sport și de mișcare.

Vera Miron iubește sportul, iar acesta este și motivul principal pentru care a ales să participe la această competiție din jungla Dominicană. La fel ca și restul concurenților, și ea își dorește să-și depășească limitele și să demonstreze într-adevăr că poate face față tuturor situațiilor din junglă. 

Cu ce se ocupă Vera Miron

Vera Miron are 34 de ani și este din Brașov, iar în momentul de față este antrenor de fitness, iar sportul face parte din viața ei de peste șase ani. Totul a fost o pură întâmplare. Sportiva s-a îngrășat 30 de kilograme în timpul sarcinii, iar de aici, a decis să se apropie mai mult de lumea sportivă.

A devenit motivată și echilibrată, a avut grijă la mâncare și la câtă mișcare face și a devenit antrenor personal, atât pentru oameni de rând, cât și pentru vedete. 

Vedeta are un băiețel de șapte ani, este divorțată, iar de copil se ocupă chiar ea, de una singură, în paralel cu lucrurile pe care le face zi de zi. Odată cu nașterea fiului său însă, fitnessul a început să facă parte din viața ei și așa a și rămas și cel mai probabil va rămâne în continuare. 

Ce fel de persoană este noua concurentă de la Survivor România

Chiar dacă sportul face parte din viața ei și probabil mulți se gândesc că acest lucru o face o persoană dură, ei bine, Vera Miron se declară sufletistă, dar și empatică, semn că sufletul unei persoane nu are nicio legătură cu activitatea acesteia.

Sportul a reușit să o disciplineze, iar sala de fitness a devenit a doua casă pentru ea, însă cu toate astea, Vera Miron rămâne un la fel de sensibil, așa cum se descrie ea.

Pasiunea este cea care a adus-o la Survivor România, iar având în vedere experiența sa vastă, probabil își va surprinde echipa în fiecare etapă a competiției.