Dosar penal pentru George Burcea. Riscă 5 ani de închisoare. De ce infracțiune il acuză procurorii

de: Ana Toma
07 mai 2021
Dosar penal pentru George Burcea. Riscă 5 ani de închisoare. De ce infracțiune il acuză procurorii
George Burcea

Georgea Burcea are tsar penal, iar conform legii, fostul soț al Andreei Bălan riscă o pedeapsă de la 1 până la 5 ani de închisoare. Procurorii îi aduc mai multe acuzații destul de grave.

Cu toții ne amintim momentul în care George Burcea a fost prins drogat la volan în urmă cu un an de zile, chiar în momentul în care a decis să divorțeze de Andreea Bălan.

George Burcea riscă 5 ani de închisoare

Indicentul l-a trimis în judecată pe actor, iar procesul doar ce a început, George Burcea așteptându-și verdictul. Cu alte cuvinte, fostul soț al Andreei Bălan este acum judecat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, în condițiile în care, în urma analizelor biologice s-a constatat că Burcea consumase cocaină.

Imediat după Paște, la începutul lunii mai, procurorii au finalizat cazul său, dosarul ajungând pe mâna magistraților, iar judecătorii urmând să stabilească legalitatea actului de urmărire penală. Odată cu acest pas, procesul va putea să înceapă.

Dacă vă întrebați ce pedeapsă riscă fostul soț al Andreei Bălan, ei bine, cazul său a fost încadrat la Art. 336 din Noul Cod Penal, care prevede pedepse de la 1 la 5 ani de închisoare sau amendă, în cazul persoanelor ‘”flate sub influența unor substanțe psihoactive, care conduc un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere”.

Totuși, actorul ar avea șanse mari să scape de pedeapsă doar cu o simplă amendă, în condițiile în care nu are nici măcar amenzi de circulație, nici antecedente penale.

George Burcea a recunoscut totul

Dacă unele vedete aleg să se ascundă, George Burcea nu a avut nicio reținere în a vorbit despre evenimentul în urma căruia s-a ales cu dosar penal. Actorul a mărturisit că a avut un moment de slăbiciune din cauza problemelor de acasă și nu este nicidecum dependent de droguri.

El mai povestea că Andreea Bălan este cea care i-ar fi anunțat pe polițiști, în condițiile în care cei doi urmau să divorțeze de câteva luni bune.

”Da, am avut un moment în care eram destul de pierdut emoţional din cauza problemelor de acasă, dar de acolo şi până la dependenţă, cum a scris presa, e cale lungă. Poliţia ştia acest lucru de la Andreea, nu că m-ar fi filat, cum s-a scris de nenumărate ori.

Punctul culminant al separării a fost anul trecut, când încercând să fac această carte, mi s-a spus că proiectele mele sunt de rahat, mici şi nesemnificative, iar ale ei sunt de 50 de ori mai mari decât ale mele. Atunci ştiam că de acolo şi până la despărţire nu mai este decât un pas de pitic”, mărturisea George Burcea pentru OK! Magazine.