EXCLUSIV. Detaliile pe care Diana Șoșoacă le ține secrete! Ce studii are, de fapt aceasta? Cine este și de ce minte? CV Diana Iovanovici Șoșoacă

27 mai 2021
EXCLUSIV. Detaliile pe care Diana Șoșoacă le ține secrete! Ce studii are, de fapt aceasta? Cine este și de ce minte? CV Diana Iovanovici Șoșoacă
Diana Șoșoacă a fost aleasă senator AUR la alegerile din decembrie 2020

Cine este Diana Șoșoacă? Știm că are 45 de ani, că a fost căsătorită deja de trei ori, că mama sa este un reputat ginecolog și că este de profesie avocat. A terminat facultatea în București. Dar unde mai exact? Și de ce a candidat la Iași și cum de a ajuns să-l reprezinte în procese pe Înalt Prea Sfințitul Teodosie, cel care, pe lângă numeroasele dosare penale pe care le are, a fost acuzat că în anul 1987 ar fi colaborat cu Securitatea, sub numele de cod Mache?

Cu ce s-a ocupat Diana Iovanovici Șoșoacă, de fapt în toți acești ani? Cine este ea cu adevărat și de unde a apărut? Face circ și audiență și spune că nu are nimic de ascuns, dar o analiză minuțioasă pe internet arată că în realitate ascunde… totul și știm doar fărâme de adevăr.

Cine este mama Dianei Șoșoacă – implicată în masonerie și ezoterism

Mama sa, Alice Florescu-Bleotu nu este oricine. În anul 2012 era membră a Marii Loje Naționale 1880, fapt dovedit de mai multe imagini de arhivă ale Kanal D. A fost singura femeie intervievată la acel moment și spunea că mai lipseau doar două femei până când să se poată constitui o lojă masonică integral feminină.

Mama Dianei Șoșoacă este și un nume important când vine vorba despre zona ezoterică, o lume în care circulă mulți foști sau actuali ofițeri de informații, mulți agenți de influență și manipulare școliți în Rusia sau în alte zone de impact.

Alice Florescu-Bleotu, mama Dianei Șoșoacă

Diana Șoșoaca își făcuse o scurtă prezentare pe pagina Femei de 10, dar articolul despre ea a fost șters. Marina Almășan îi este prietenă și o invitase în emisiunea sa pentru a o promova. Oricât de mult am căuta, nu există pe nicăieri niciun CV al doamnei avocat. Spre deosebire de foștii colegi de la AUR, care și-au expus public toate școlile și cursurile făcute, ea le ține ascunse. Nici pe pagina Senatului nu are trecută biografia.

De ce Diana Șoșoacă și-a șters toate urmele și nu-și prezintă biografia reală. Unde este CV-ul Dianei Șoșoacă?

Pe pagina ei de facebook sau Instagram, la fel, nu există pe nicăieri numele universității absolvite și nici liceul. Sursele Voxbiz.ro spun că Diana Șoșoacă ar fi fost o elevă mediocră, că ar fi absolvit Dreptul la o facultate privată (Româno-Americană mai exact) și că la 18 ani ar fi fost recrutată de un grup de interese. Dar cum nu ni s-au prezentat și dovezi care să susțină aceste afirmații, le expunem doar ca zvon și așteptăm să le infirme doamna Șoșoacă cu documente, cum a făcut și domnul ministru Vlad Voiculescu.

Cercetându-i atent trecutul și discutând cu oameni care știu detalii interesante despre ea, am aflat că Diana Șoșoaca a lucrat cu celebrul Eugen Dijmărescu. Pentru cei mai tineri, numele nu sună nicicum. Însă acesta este un fost ministru, un om cu greutate în Guvernul Adrian Năstase. El controla Comerțul… în special Comerțul Exterior. Despre el s-a scris mult și nu s-a infirmat niciodată că nu ar fi fost recrutat de DIE în anul 1971. Mai exact, Dijmărescu a fost acuzat că era ofițer al serviciului de informatii externe al Securității.

A lucrat pentru celebrul Eugen Dijmărescu, acuzat că a fost ofițer sub acoperire al DIE. Fiica lui a murit la 36 de ani

Ce mai este foarte important de precizat despre Eugen Dijmărescu este că acesta a lucrat tot timpul pe colaborarea cu străinătatea. Era extrem de inteligent și a deținut mai mereu funcții cheie în domeniile economice. A fost și ambasador al României în Japonia în cea mai grea perioadă a României din punct de vedere al finanțării externe. De altfel el a organizat primele emisiuni de obligațiuni românești în Japonia. A avut o fiică extrem de inteligentă, Alice Dijmărescu. Absolventă de Relații Economice Internaționale, vorbea fluent 6 limbi străine. A rămas în Japonia și lucra acolo. Aceasta a murit la 36 de ani în condiții suspecte. A fost găsită moartă în camera de hotel. Cauza ar fi fost atac de cord.

Eugen Dijmărescu a fost vicepremier, viceguvernator BNR şi ministru de Finanţe

Diana Șoșoacă i-a fost consilier lui Eugen Dijmărescu, care i-a fost și profesor și cu care a făcut și licența, în cadrul ministerului și când s-a schimbat puterea, curios, dar ea a dispărut în Canada. Aparent la o prietenă. Tot ea ne spune că avea șansa să lucreze în ministerul Justiției de acolo, dar i s-a făcut dor de casă și a vrut să revină. Pentru cei care cunosc legile canadiene, știu că a lucra în această structură nu este chiar pentru toată lumea. Probabil acesta era planul Dianei Șoșoacă, dar nu s-a concretizat.

Pe paginile ei de socializare, șterse între timp, aceasta se înfățișa ca o mare susținătoare a USR și a Laurei Codruța Kovesi. Imaginile postate de ea nu arătau că ar fi important pentru ea creștinismul în vreun fel, ci dimpotrivă. De altfel masoneria și ezoterismul nu sunt direct proporțioanale cu Biserica, iar mama ei este membră a unor grupuri de acest tip, iar Diana Șoșoacă a crescut cu ele.

Cine este fosta senatoare AUR, cu adevărat și de ce ascunde atât de multe? O portavoce, un instrument de marketing…. care distrage atenția de la adevăratele probleme? Cine este în spatele ei? Diana Șoșoacă nu este singură și nu a apărut din neant ca să salveze România.

Va urma…