Florin Călinescu a umilit-o public pe Irina Rimes. Ce a spus actorul despre ea la Pro Tv

de: Ana Toma
20 apr. 2021
Florin Călinescu a umilit-o public pe Irina Rimes. Ce a spus actorul despre ea la Pro Tv
Florin Călinescu

Florin Călinescu nu are rețineri în a-și expune punctul de vedere. Fie că o face public, sau prin intermediul rețelelor de socializare, actorul are grijă să spună lucrurilor pe nume, indiferent despre ce ar fi vorba.

De această dată, Irina Rimes a fost umilită în public, de actor, chiar în timpul emisiunii Românii au talent. Totul a început de la o piesă pe care o concurentă a decis să o prezinte în fața juriului, luni seară.

Irina Rimes, umilită în public de Florin Călinescu

Cu alte cuvinte, în cadrul ediției de luni seară de la Românii au talent, o tânără stewardesă, dar și model, și-a încercat norocul pe scena Pro Tv, neștiind ce reacții ar urma să primească din partea juraților.

Ea a ales piesa ”Nu știi tu să fii bărbat”, creată de Irina Rimes, însă Florin Călinescu nu s-a putut abține și și-a expus dur pnctul său de vedere. Concurenta a primit trei de X, însă singura reacție a venit chiar din partea actorului.

”Știi, te trezești câteodată într-o piață sau cumpărând ceva, sau vorbind cu cineva și nu știi ce cauți acolo. Așa și eu în momentul ăsta, jur. Scumpa mea, piesa e foarte proastă și de asta cred că ești dezavantajată. Nu știu cine o cântă și de ce”, a spus Florin Călinescu.

Florin Călinescu nu s-a mai putut abține

Pentru a liniști apele după derapajul lui Florin Călinescu, Andra a intervenit și ea. Soția lui Cătălin Măruță a mărturisit că piesa este a Irinei Rimes, fiind o piesă frumoasă, însă concurenta a fost cea care a avut o interpretare complet greșită.

”Ai stricat piesa! Piesa e foarte frumoasă, nu am cum să spun acest lucru!”, i-a spus Andra participantei.

Nici măcar intervenția Andrei nu l-a liniștit pe Florin Călinescu. Actorul a continuat seria criticilor la adresa Irinei Rimes, despre care a spus că nici măcar nu vorbește bine românește.

”Mă interesează cine te disperă și pe tine și pe Irina Rimes. Acum, tu vorbești mai bine românește decât Irina Rimes, asta e clar pentru mine!”, a mai adăugat Florin Călinescu.