Alexandra Dinu este una dintre cele mai de preț vedete ale României. S-a făcut remarcată la nivel internațional pentru frumusețea, dar și pentru talentul ei actoricesc, însă din punct de vedere sentimental, frumoasa blondină nu o duce atât de bine cum și-ar fi dorit.
Recent, Alexandra Dinu s-a despărțit de Jeffrey Greenstein. Cei doi au pus capăt unei relații de ani de zile, iar deși fanii s-ar fi așteptat să-i vadă și căsătoriți, viitorul ne-a rezervat cu totul altceva.
Alexandra Dinu l-a cunoscut pe Jeffrey Greenstein înainte de a se muta în Statele Unite ale Americii, însă povestea lor de iubire a ținut destul de multă vreme. Așa cum era de așteptat, vedeta mai are nevoie de timp până es va vindeca, însă a ales să se concentreze pe muncă.
O sursă apropiată vedetei a mărturisit pentru Fanatik.ro că jurata de la Româniia au talent a ales să se concentreze pe muncă, la fel cu ma făcut de fiecare dată când ceva nu a mers. Chiar dacă încă suferă după producătorul american, emisiunea din România dar și alte proiecte ar fi ajutat-o enorm să meargă mai departe.
După despărțire, Alexandra Dinu a luat o decizie radicală. Vedeta a hotărât să se axeze mai mult pe partea profesională, să performeze la Românii au talent și vrea cu orice preț să ajungă la Hollywood. Nu s-a vindecat complet după separarea de Jeffrey Greenstein, dar face tot ce îi stă în putință să își vadă în continuare de viață.
Mai mult de atât, conform sursei citate, pe lângă muncă, vedeta face mișcare, citește și încearcă să se regăsească atât cât poate pentru a merge mai departe și pentru a se simți bine.
“Alexandra a ales munca, de fiecare dată când o relație amoroasă nu a mers! Alexandra iubește actoria, iar visul suprem este să cunoască succesul la Hollywood. Și nu o să renunțe nici în rupul capului la el. Pe Jeffrey nu i-a fost ușor să-l uite, încă suferă. Au contat mult drumurile făcute în România, pentru filmările de la ”Românii au talent”, dar și alte mici proiecte pe care le-a acceptat în Italia.
Ce face când nu filmează sau pozează?! Sport, citește și vorbește cu câteva prietene la telefon. Uneori, din când în când, acceptă să mai ofere câte un interviu, dar și acestea sunt atent alese”, mărturisește sursa citată.
Chiar dacă Alexandra Dinu încă își revine după o relație longevivă, producătorul american Jeffrey Greenstein și-a refăcut deja viața, ba chiar s-a afișat deja cu noua iubită.
De ziua de naștere a noii sale cuceriri, regizorul a publicat un mesaj, dar și o fotografie alături de noua femeie din viața sa.
”La mulți ani pentru cea mai dulce și dragă fată din lume! Fie ca viața să te binecuvânteze în continuare cu iubirea, râsetele, sănătatea și prosperitatea pe care le meriți. Sunt recunoscător că faci parte din viața mea”, a scris Jeffrey pe Instagram.