Cuplul Bianca Drăgușanu și Alex Bodi este unul dintre cele mai controversate din lumea mondenă. Cei doi s-au despărțit de mai multe ori, s-au împăcat de atâtea ori, blondina a fost inclusiv desfigurată, însă viața îi aduce din nou împreună.
După ce s-a despărțit de rusoaica Daria Radianova, Alex Bodi a decis să se întoarcă la cealaltă iubire, adică la Bianca Drăgușanu, iar afaceristul ar fi făcut deja pași mari pentru a intra din nou în grațiile blondinei.
Surse citate de Fanatik.ro au mărturisit că Alex Bodi i-ar fi trimis deja vedetei un buchet cu 101 trandafiri, pe care aceasta l-a postat inclusiv pe Instagram. Surprinzător este faptul că, la doar câteva minute după ce a publicat imaginea, Bianca Drăgușanu a și șters-o, semn că Gabi Bădălău n-ar fi trebuit să vadă asta.
Acest lucru a fost confirmat și de sursele citate, care susțin că poza a fost ștearsă după ce actualul iubit al blondinei a văzut-o în timp ce se afla la munte cu soția sa, Claudia Pătrășcanu, dar și cu copiii săi.
Se pare că motivul pentru care Bianca a dat „delete” la poze este gelozia lui Gabi Bădălău.
”Gabi a înnebunit când a văzut! El a fost plecat la munte, cu Claudia Pătrășcanu și copiii, și când a văzut că Bianca deja primește flori de la altul a făcut mare scandal. Dacă nu erau de la Bodi, Bianca nu le ștergea”, au mărturisit surse din anturajul celor doi.
Mai mult de atât, Alex Bodi este singurul care i-a dat blondinei mereu 101 trandafiri albi și roz, așa că imaginea nu poate fi o pură coincidență.
”Fiecare bărbat are stilul lui de a oferi flori și de a se da de gol, așa și cu Alex Bodi. Mereu i-a dat Biancăi 101 trandafiri albi și roz pudrat”, au mai adăugat sursele citate.
Amintim că relația controversată dintre Alex Bodi și Bianca Drăgușanu a ajuns într-un punct critic, atunci când vedeta a făcut public faptul că a fost agresată fizic. Motivul pentru care fostul ei soț s-a enervat atât de rău l-ar fi reprezentat mai multe imagini cu infidelități descoperite pe telefonul acesteia.
Cu alte cuvinte, Bodi i-a verificatul telefonul blondinei, în care a găsit imagini cu afaceristul turc care ar fi ajutat-o în achiziția unor blănuri. Cum a văzut imaginile, scandalul a degenerat transformându-se într-o adevărată luptă, au precizat surse pentru cancan.ro.