Dacă până acum existau speculații cu privire la o eventuală împăcare între Andreea Bălan și George Burcea, cei doi au dat cărțile pe față. Artista are un nou iubit, pe Tiberiu Argint, iar actorul pare să o ducă și el din ce în ce mai bine.
De când a aflat de relația dintre Andreea Bălan și Tiberiu Argint, George Burcea este mult mai implicat în proiectele personane din lumea teatrală și își dedică tot timpul acestui domeniu.
Pe lângă carieră, actorul încearcă să fie aproape și de cele două fetițe ale sale, așa că merge la ele mereu când scapă de repetiții pentru a petrece momente frumoase în familie.
Ultimele postări ale actorului au pus fanii pe jar. George Burcea a postat mai multe fotografii de la repetiții, în care apare cu Denisa Nicolae, soția lui Liviu Romanescu.
În imaginile postate, cei doi sunt foarte apropiați, iar majoritatea fanilor au crezut că în viața actorului există o altă femeie.
