Probleme mari pentru ministrul Cătălin Drulă! Statul român ar putea plăti peste 100 de milioane de dolari despăgubiri unei companii și în plus ar putea rămâne și fără un tronson de autostradă

31 mart. 2021
Probleme mari pentru ministrul Cătălin Drulă! Statul român ar putea plăti peste 100 de milioane de dolari despăgubiri unei companii și în plus ar putea rămâne și fără un tronson de autostradă

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă vrea să schimbe totul într-un timp record, însă unele dintre deciziile lui s-ar putea să-l coste sau mai bine zis ar putea să coste statul român. Compania Straco cere despăgubiri de peste 100 de milioane de dolari, mai exact 461 milioane lei de la Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru că li s-a reziliat contractul în curs pentru construcția a 16 km de autostradă, tronsonul Chețani-Câmpia Turzii.

Cei de la Straco au depus o ordonanță președințială prin care au cerut suspendarea rezilierii contractului, iar Tribunalul București a admis cererea. Totuși, ministrul Cătălin Drulă a declarat într-o conferință de presă de astăzi că este încrezător că justiția va întoarce decizia. Însă dacă lucrurile vor evolua pe aceeași cale a tribunalelor, ar putea trece mulți ani până la deblocarea proiectlui, ținând cont de spețe similare.

Ministrul Cătălin Drulă spune că Straco nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale

La final, statul ar putea fi obligat să plătească despăgubiri și să rămână și fără cei 16 km de autostradă, a căror construcție ar fi oricum blocată pe perioada desfășurării procesului.

Ministrul Cătlin Drulă spune că cei de la Straco trebuiau să contruiască 16 km de autostradă în 12 luni, dar că de atunci au trecut 5 ani și că au reușit să finalizeze doar 40% din proiect, iar progresul din ultimele cinci luni a fost de doar 1%, așa că acesta este convins că va câștiga în instanță.

Straco acuza CNAIR de blocarea proiectului

De cealaltă parte Straco acuză CNAIR că nu și-a îndeplinit obligațiile asumate și că a refuzat fără nicio justificare încă din anul 2019 să recunoască firma Restra Construct SRL drept subantreprenor și că de aceea nu s-a finalizat proiectul.

Reprezentanții Straco arată și că cei de la CNAIR au aprobat transformarea unei alte firme din prestator de servicii în subcontractor atunci când a avut nevoie de muncitorii și utiliajele sale pentru a finaliza anul trecut nodul Chețani, fără de care nu ar fi putut fi deschis în septembrie anul trecut traficul pe locul adiacent, de 18 kilometri dintre Iernut și Chețani.

Ministrul Cătălin Drulă spune că firma nu poate duce la bun sfârșit proiectul întrucât este în insolvență de ani de zile și nu are bonitate financiară, în timp ce reprezentanții Straco spun că rezilierea acestui contract i-ar duce spre faliment și că în acest moment ei pot progresa cu construcția.

Speța este una complexă, în care Straco nu va renunța la drepturile sale, iar ministrul Cătălin Drulă pare că este și el convinsă să meargă înainte cu strategia lui de a relicita tronsonul respectiv. Rămâne de văzut dacă se va debloca proiectul sau vom rămâne și fără acești kilometri de autostradă.