Rețetă: Cea mai bună negresă de post! Se prepară extrem de simplu. Care e ingredientul secret care o face atât de bună?

negresa cu dulceata de visine si nuca

Vă prezentăm astăzi cea mai bună rețetă de negresă de post: Nu doar că se prepară extrem de simplu, dar iese și extrem de gustoasă!

Ingrediente:

  • 280 g făină;
  • 240 ml apă;
  • 250-280 g zahăr;
  • 100 g cacao pudră;
  • 80-100 ml ulei;
  • 1 linguriță de sare;
  • 2 fiole esență de vanilie;
  • 1/2 linguriță bicarbonat/praf de copt;
  • OPȚIONAL: zahăr pudră pentru decorat.

Mod de preparare:

Pune făina într-un bol mare, iar peste ea adaugă și celelalte ingrediente uscate: cacao, sare, bicarbonat și zahăr. Amestecă cu un tel compoziția de negresă de post, până ce observi că se omogenizează.

Peste compoziția uscată, toarnă apa, uleiul și esența de vanilie. Amestecă totul foarte bine cu telul, până obții un aluat de lichid, dar omogen.

Toarnă aluatul de negresă în tavă. Uniformizează-l, până când se așează bine compoziția.

Bagă compoziția la cuptor și dă focul la mediu spre mic, timp de jumătate de oră. Scoate prăjitura din cuptor și las-o să se răcească.

După ce s-a răcit, pudreaz-o cu zahăr și taie-o în porții egale. Poftă bună!

Citește și:

Revista Presei