Vedeta Kanal D care are trei copii cu trei femei diferite. Toată lumea îl credea familist convins. Nimeni nu a știut până acum

22 ian. 2021
Vedeta Kanal D care are trei copii cu trei femei diferite. Toată lumea îl credea familist convins. Nimeni nu a știut până acum

Aparențele înșeală cam de fiecare dată. Bărbatul puternic și echilibrat, care a impresionat pe toată lumea prin calmul său și energia pozitivă, pe care o emană are o poveste de viață foarte complicată. Deși s-a scris că are trei copii cu aceeași femeie, Alexandra Crișan, care i-ar fi și soție, se pare că lucrurile nu stau deloc așa.

Musty Camara are 39 de ani și este de profesie inginer de sunet. Participarea lui la Survivor România, noua emisiune fenomen de pe Kanal D, i-a adus deja celebritatea. El este fratelui cântărețului Kamara, membru al trupei Alb Negru. De altfel, acesta este și cel care a venit cu precizări suplimentare despre războinic.

Câți copii are de fapt Musty de la Survivor și cu cine?

„Are 3 copii, sunt băieţi toţi, unul are 3 ani, altul 6 şi altul 10. El e inginer de sunet în studioul de înregistrări şi a mai cochetat cu muzica. Noi am fost 5 fraţi, iar eu îl susţin, public, pe pagina lui de instagram. Am plecat din România când el avea 3 ani şi eu 8. Avea 15 ani când a plecat în Coasta de Fildeş să înveţe să fie inginer de sunet. Apoi a plecat în Spania, unde la 21 de ani s-a căsătorit cu o spanioloaică, a divorţat, a cunoscut alta cu care are primul copil.

Musty, împreună cu Alexandra Crișan și unul dintre cei trei copii

Acum nu e căsătorit. S-a scris că ar fi căsătorit cu Alexandra Crişan, ex-”X Factor”, dar nu e adevărat. Au un băiat împreună însă nu a fost căsătorit şi nu mai e cu ea de peste un an. Are trei copii cu trei femei diferite. El produce muzică şi mai făcea şi sunetul pe la concerte. A lucrat cu mai mulţi artişti din România. Eu îi doresc să câştige, ştiu că e un luptător, niciodată nu abandonează, are ambiţie”, a povestit fratele său mai mare, Kamara, conform Playtech.ro.

Musty a avut o viață complicată

Musty a fost un copil rebel. Când avea doar 2 ani, tatăl său a murit, iar la 15 ani el a decis să plece în lume. Acolo a învățat tot ce știe să facă astăzi. Fratele lui Kamara este un inginer de sunet foarte apreciat. El se află în România din anul 2015. Până atunci a locuit o perioadă în Tenerife, Franța sau Coasta de Fildeș. Un aventurier desăvârșit, acum speră să câștige troferul Survivor România și premiul cel mare pentru a-și ajuta cei trei copii ai săi.

„Merg la Survivor România în primul rând pentru cei trei copii ai mei: Yared, Noah şi Bryan. Vreau să îmi depăşesc condiţia fizică şi mentală, să mă reconectez cu natura de care îmi e foarte dor. Cu siguranţă intru într-o competiţie dură, care îmi va forţa toate limitele”, a spus el pentru Click, chiar înainte de a pleca în Republica Dominicană.