Zanni a dat cărțile pe față. Fata care l-a dat complet peste cap: ”Mi-am dorit să mă iubească”

de:
09 aug. 2021
Zanni a dat cărțile pe față. Fata care l-a dat complet peste cap: ”Mi-am dorit să mă iubească”
Zanni, îmbrățișând-o pe Ana Porgras în Marea Finală

Când vine vorba despre sentimentele sale, Zanni și-a spus mereu oful în fața fanilor săi. Experiența Survivor România l-a marcat complet, atât din punct de vere fizic, cât și amoros.

Deși s-ar fi așteptat să aibă o relație cu una dintre concurente, cea pe care o admira cel mai mult și de care a fost cel mai legat în acea perioadă, Zanni s-a trezit în final singur, fără cale de întoarcere.

Zanni voia o relație cu Ana Progras

Credea că greutățile din Republica Dominicană i-au apropiat, însă odată întorși în țară, Zanni și Ana Porgras nu și-au mai vorbit deloc. Mulți și-ar fi dorit să-i vadă împreună, însă Ana a fost cea care a decis să se retragă.

Chiar și așa, Zanni a vorbit despre sentimentele pe care le-a avut pentru ea, dar și despre ce și-ar fi dorit să se întâmple cu cei doi dacă i-ar mai fi vorbit.

Cu alte cuvinte, Zanni a mărturisit că a avut nevoie de afecțiunea tinerei și de momentele frumoase petrecut împreună și îi pare rău că totul s-a terminat așa.

”Am crezut că mă iubește”

Mai mult de atât, Zanni povestește că Ana Progras era o fată frumoasă, despre care credea că îl iubește, însă nu și-ar fi dorit o relație pentru a nu o face să sufere.

”Dacă mi-am dorit să mă iubească Ana Porgras? Mi-am dorit, mi-am dorit foarte mult să mă iubească Ana Porgras, că mie mi-a plăcut de ea ca om, ca femeie, calitatea ei, blândețea ei, cum mă încuraja. E foarte frumoasa, eu chiar am crezut că ea mă iubește pe mine.

La un moment dat am vrut să îi spun eu ei că nu vreau să o fac să sufere și că eu nu îmi doresc cu ea o relație”, a mărturisit Zanni, în cadrul emisiunii „În Oglindă”.

Ce l-a dezamăgit

Pe lângă calități, Ana Porgras a reușit să-l dezamăgească pe Zanni. Acesta mai povestea că tânăra a căuta să devină cunoscută, a vrut să atingă celebritatea, iar în această goană s-a pierdut pe drum pe ea și l-a dezamăgit.

”Într-adevăr, dacă ea își asuma ce s-a întâmplat și ce a fost de fapt o judeca lumea. Ce și-a dorit ea de fapt a fost să fie și ea vedetă. A vrut și ea să fie cunoscută, să facă și ea poze, să fie și ea o altă pițipoancă, o alta care stă cu telefonul și face așa la cameră, că multe asta își doresc”, a mai spus Zanni.