Alimentele care te scapă rapid de stres. Sunt delicioase și te pot relaxa de la prima masă

de: Ana Toma
25 ian. 2021
Alimentele care te scapă rapid de stres. Sunt delicioase și te pot relaxa de la prima masă
O alimentație sănătoasă prelungește viața/ Photo by Pablo Merchán Montes on Unsplash

Stresul este la ordinea zilei și vrei să te simți mai pregătit în fața provocărilor zilnice? Atunci mare atenție la alimentație, pentru că ceea ce alegem să mâncăm ne poate influența atât starea mentală cât și cea de spirit.

În cazul în care nu știai, nivelul de stres este influențat de alimentație. Astfel, dacă alegi să mănânci alimente benefice pentru sistemul tău nervos, cu siguranță te vei relaxa mai mult, iar munca și activitățile zilnice vor fi mult mai plăcute.

Legătura dintre mâncare și stres

Psihiatrul Dr. Drew Ramsey, profesor asistent clinic la Universitatea Columbia Vagelos College și autor al viitoarei cărți ”Mănâncă pentru a bate depresia și anxietatea”, a abordat și el acest subiect.

”În loc să ne gândim la mâncare ca ”mâncare de stres” sau „plăceri vinovate”, ne putem gândi să folosim mâncarea pentru a modela lentila în modul în care trăim stresul”, a spus psihiatrul Dr. Drew Ramsey, conform CNN.

Felicia Porrazza, un nutriționist american a abordat și ea acest subiect. Ea susține că alimentele sunt esențiale pentru o stare de bine de sănătate.

Alimentele care te scapă de stres

Potrivit nutriționistului, peștele este alimentul de bază atunci când vrei să scapi de stres. Aici se încadrează atât hamsiile, sardinele, heringul, cât și somonul, dar și macroul. Toate tipurile de pește sunt bogate în acizi grași omega-3 care sunt extrem de benefici îm combaterea stresului.

De asemenea, ei dețin și acid eicasapentaenoic, care are un rol esențial pentru o creier sănătos.

”Creșterea acizilor grași omega-3 poate ajuta la reglarea modului în care corpul nostru gestionează stresul. Stresul poate crește inflamația în organism, deci dacă putem reduce inflamația consumând mai mulți omega-3, am putea reduce, de asemenea, nivelurile de cortizol, ceea ce ar putea îmbunătăți sănătatea și bunăstarea”, a explicat Porrazza.

Pe lângă pești, și fructele de mare te pot scăpa de stres. În cazul în care nu știai până acum, midiile, scoicile și stridiile sunt bogate în vitamina B12 pe lângă omega-3, ambii nutrienți proeminenți în dietele legate de anxietate mai mică.

Vitaminele esențiale pentru un creier sănătos 

După vitaminele B și omega 3, vitamina C este și ea esențială, iar în cazul în care nu vrei să iei suplimente alimentare, află că vitamina C poate fi luată foarte ușor din alimente precum ardeiul roșu, sau verde, portocale, kiwi și nu în ultimul rând lămâia.

Imediat cum le vei consuma, vei putea constata o stare de relaxare, indiferent de stresul pe care îl aveai anterior.

Carbohidrații sunt și ei esențiali pentru o stare de bine și o stare de relaxare. Ei contribuie la producția de serotonină în creier, care este esențială în influențarea stării noastre de spirit.

Aceste persoane pot fi mai stresate 

”Serotonina este un neurotransmițător responsabil pentru fericire și bunăstare”, a spus Porrazza.

Aceasta a mai precizat că persoanele care au un nivel scăzut de serotonină cerebrală pot fi mai vulnerabili în fața stresului.

Dacă te întrebi ce carbohidrați ar trebui să adaugi în meniul tău, ei bine, mazărea și soia sunt unele dintre cele mai bune opțiuni.