Cea mai bună rețetă pentru salata de boeuf de post. Este delicioasă și simplu de preparat

de: Ana Toma
20 mart. 2021
Cea mai bună rețetă pentru salata de boeuf de post. Este delicioasă și simplu de preparat
Salata de boeuf

Chiar dacă suntem în perioada postului, asta nu înseamnă că nu ne putem delecta cu câteva preparate delicioase. Salata de boeuf este unul dintre ele, iar rețeta este foarte simplă.

De obicei când prepar această rețetă aleg să cumpăr toate legumele de la piață. Trebuie să fie proaspete, mari și aspectoase. Mazărea o cumpăr înghețată, iar maioneza trebuie să fie și ea de post.

Ingrediente pentru salata de boeuf de post

Salata de boeuf mi se pare un preparat care îți pune imaginația la încercare. După ce e gata, o poți orna cum vrei și îi poți da un aspect drăguț.

De asemenea, mi se pare o idee bună atunci când ai invitați.  Se prepară repede, este aspectuoasă, delicioasă și sățioasă în același timp. Ingredientele de care ai nevoie pentru a o prepara sunt următoarele:

  • 1 borcan de maioneză (de post)
  • 4 cartofi mari
  • 2 morcovi mari
  • 200 g de mazăre (eu prefer să o folosesc pe cea înghețată)
  • 200 g de ciuperci (proaspete sau conservate)
  • 5 castraveciori murați
  • 150 g de măsline negre
  • sare, piper și alte condimente după gust

Cum o prepari 

După ce ai achiziționat toate ingredientele necesare, este timpul să le cureți. Eu spăl de fiecare dată toate legumele, pentru ca apoi să le pot tăia.

După ce cureți și speli morcovii și cartofii, îi pui la fiert, iar după ce s-au fiert, se scurg bine și se lasă să răcească. Este bine să vezi dacă legumele sau fiert bine, eu de obicei fac un test cu furculița. 

Odată răcite, încep să le tai cubulețe și le pun într-un bol mare. Pun apoi mazărea la fiert, iar după ce e gata o torn peste cartofi și morcovi.

Ciuperile se pun și ele la fiert după în jur de 15 minute, apoi se scurg bine și se lasă să se răcească. Le tai cubulețe și pe ele. Mai rămân castraveciorii murați, pe care îi spăl și îi toc mărunt.

Salata pe care o poți personaliza

Măslinele le-am tăiat pe rotund și le-am adăugat peste toate ingredientele. Adaug apoi sarea și piperul și după ce am amestecat trn încet maioneza.

Mare atenție la modul în care amestecați, nu cred că vădoriți să sfărâmați legumele în tot acest timp. La final, salata de boeuf poate fi ornată cu măsline, ardei sau orice alte legume care vă fac plăcere. Este delicioasă și te ajută să uiți de tot că este de post.