Cine ar fi noul iubit al celebrei Lidia Buble? Acesta a fost implicat într-un dosar de trafic de droguri și omor

17 mart. 2021
Cine ar fi noul iubit al celebrei Lidia Buble? Acesta a fost implicat într-un dosar de trafic de droguri și omor
Foto: Facebook

În urmă cu mai bine de opt luni, o despărțire neașteptată zguduia lumea showbizului. Lidia Buble și Răzvan Simion au anunțat că au decis să meargă pe drumuri separate în viața personală, dar prezentatorul Antena 1 va continua să rămână managerul artistei. La scurt timp, matinalul de la Antena 1 s-a afișat cu o altă femeie.

Este vorba despre Daliana Răducan, o arhitectă, care în trecut a colaborat cu Pro Tv. Aceasta are propriul birou în București în momentul de față și o carieră solidă în domeniul său. Pentru că au apărut zvonuri că Răzvan Simion ar flirta cu colega de platou Ramona Olaru și că i-ar mai răspunde la mesajele personale fostei iubite, Lidia Buble, prezentatorul Antena 1 a ieșit în oraș cu actuala parteneră de viață și fiica lui, iar aceasta a marcat momentul pe Instagram.

Nici Lidia Buble nu a dorit să se lase mai prejos și în ultima perioadă a început să se afișeze tot mai des cu milionarul Andrew Cobra Tate, fratele lui Tristan Tate, cel pentru care Bianca Drăgușanu s-a despărțit de Victor Slav.

Cine este Andrew Cobra Tate

Cobra Tate este un fost luptător, cu multe titluri în palmare și la fel de multe milioane și în conturi. În trecut, acesta a fost foarte deranjat de întrebarea unei jurnaliste care a vrut să știe despre un dosar de trafic de droguri și omor, în care americanul ar fi fost implicat.

“Este o știre falsă, de ce nu îmi pui întrebări mai prietenoase?! Asta a fost acum mult timp. Mă întrerupi să îmi spui ceva ce s-a întâmplat acum mult timp. Ai venit la mine și mi-ai zis că am fost arestat, iar eu am crezut că este ceva recent, dar nu. Nu mai spun nimic nimănui, gata. Astea sunt informații vechi, nu înțeleg de ce astea sunt știri acum. Nu cred că ar trebui să vorbesc despre ceva atât de vechi. Nu sunt vinovat”, a fost reacția lui Cobra Tate de acum mai mult timp.

Lidia Buble crede că marea dragoste apare doar o dată în viață

Între timp, astfel de vești nu au mai apărut în presă, iar el pare să se simtă foarte bine în compania Lidiei Buble, de care este din ce în ce mai apropiat. Acesta mai spunea în trecut că este capabil să rămână lângă o singură femeie, dar aceasta trebuie să facă ce-i spune el și să accepte că o să o înșele. Greu de crezut că Lidia va accepta vreodată așa ceva.

Însă momentan, artista pare că vrea doar să se bucure de viață și să experimenteze senzații tari. Invitată la Pro Tv Plus, ea a declarat că ea este de părere că marea dragoste apare doar o singură dată în viață și că bărbatul acela pentru ea a fost Răzvan Simion, doar că între ei doi s-a consumat deja tot.