De ce este bine să mănânci kiwi? Ce vitamine conține acest fruct delicios și ce beneficii are. Când este contraindicat

de: Ana Toma
12 mart. 2021
De ce este bine să mănânci kiwi? Ce vitamine conține acest fruct delicios și ce beneficii are. Când este contraindicat
Kiwi

Kiwi-ul este un fruct delicios, pe care mulți îl consumă la nivel global. Provine din țările exotice, este accesibil la preț și are un gust foarte bun. Mulți români îl folosesc în salate, prăjituri, deserturi și nu numai.

În cazul în care nu știai până acum, kiwi-ul are extrem de multe beneficii pentru organism. El este bogat în vitaminele C,B și E, dar și în minerale precum potasiu sau calciu.

Acest fruct este sărac în calorii, lucru care îl face ideal în dietele de slăbit. De asemenea, kiwi-ul îți oferă și senzația de sațietate, așa că este posibil ca după un singur fruct să nu îți mai fie atât de foame.

Beneficii kiwi

Kiwi-ul poate trata și preveni mai multe afecțiuni. Un lucru important de știtu despre acest fruct este că are un efect laxativ, dar și diuretic, așa că dacă suferi de retenție de apă sau constipație, ar fi o alegere bună să-l consumi zilnic.

Un alt lucru pe care trebuie să îl știi este că acest fruct îți poate da toată energia de care ai nevoie. Totul se datorează mineralelor pe care le conține. Este benefic și în cazul stărilor de depresie și oboseală, așa că sigur trebuie să îl încerci.

Studiile au demonstrat de-a lungul timpului legătura dintre kiwi și circulația sanguină. Când este consumat regulat, acest fruct poate reduce nivelul colesterolului și reglează tensiunea arterială.

Știi că este bogat în vitamina C, deci automat, este eficinet în cazul răcelilor sau a altor afecțiuni la nivelul respirator. De asemenea, acest fruct mai deține și proprietăți antibacteriene și antivirale.

Ingredientul secret pentru piele

Pe lângă beneficiile interne pe care le are, kiwi-ul este un ingredient special pentru o piele sănătoasă și fermă. Acest fruct este folosit în foarte multe măști faciale, dar și creme și nu e de mirare, având în vedere beneficiile sale.

Dacă alegi să folosești kiwi pe pielea ta, vei observa că aceasta este mult mai moale, mai elastică, și regenerată. Se poate spune că acest fruct poate încetini îmbătrânirea într-o oarecare măsură.

Și părul tău se va bucura de un adevărat răsfăț. Folosește un șampon cu kiwi și vei avea un păr strălucitor, iar scalpul tău va fi și el în siguranță în ceea ce privește producția de sebum.

Contraindicații kiwi

Am aflat cât de mult bine ne poate face, așa că trebuie să știm și când devine un pericol. Există persoane alergice la semințele de kiwi iar în cazul acestora, simplul consum al acestui fruct poate provoca probleme la nivel intestinal.

Totul depide de cantitate. Chiar dacă este delicios, trebuie să fim atenți la cât mâncăm și să nu facem abuz. Studiile au demonstrat că un consum excesiv de kiwi poate duce la tumefacție, umflarea țesuturilor.

De asemena, poate apărea și anaflaxia, o reacție alergică severă. Erupțiile, înroșrea pielii sunt și ele semne că am consumat mult prea mult kiwi. Același lucru l-am putea resimți atât pe corp cât și la nivelul gurii, așa că mare atenție la cantitate.

Totul este mai sigur atunci când este consumat cu moderație.