Fața ascunsă a celebrei Andreea Mantea. Fiul său a fost surprins plângând în hohote. Ce s-a întâmplat în spatele camerelor de filmat

29 iun. 2021
Fața ascunsă a celebrei Andreea Mantea. Fiul său a fost surprins plângând în hohote. Ce s-a întâmplat în spatele camerelor de filmat

Andreea Mantea este fără doar și poate cea mai populară și iubită dintre vedetele Kanal D. Aceasta a ajuns celebră după ce o bună perioadă de timp a fost asistentă TV la Antena 1, în cadrul emisiunii Neața cu Răzvan și Dani.

Treptat, Andreea Mantea a început să aibă propriile ei emisiuni și să se bucure de mare succes. După ce a prezentat două ediții cu audiențe record ale reality show-ului Puterea Dragostei, turcii de la Kanal D i-au făcut un cadou frumos. Au contractat propria ei casă de producție pentru o emisiune săptămânală, Trăiri alături de Andreea Mantea.

Andreea Mantea nu s-a putut abține din plâns

Vedeta prezintă publicului numeroase cazuri sociale, emoționante, iar din prim plan nu lipsește nici fiul ei, David, care este de-a dreptul adorabil. Extrem de sensibil și foarte bine crescut, băiatul plânge destul de ușor și se atașează de orice ființă.

De data aceasta i-a fost foarte greu să se despartă de găinile pe care le aveau în curte. Pentru că nici vecinii nu mai suportau, Andreea Mantea a decis să le mute la țară, la mamaia Nicuța. Băiețelul a început să plângă de teamă că bătrâna va tăia necuvântătoarele, dar mama lui i-a dat asigurări că acest lucru nu se va întâmpla.

Cum l-a calmat Andreea Mantea pe fiul ei, David

„M-am atașat. M-am atașat de ele, le-am salvat. Au fost răcite de vreo două ori. Mă trezeam în fiecare noapte la 3, 4 și le dădeam antibiotic. Doamne, o să ziceți din nou că am un băiat plângăcios, dar de câteva zile plâng mai mult decât el. Am încercat să le explic vecinilor cât de mult își dorește acest copil aceste găini. Îi înțeleg și pe ei. Și ei ar trebui să ne înțeleagă pe noi”, a spus Andreea Mantea cu lacrimi în ochi în timp ce David plângea în hohote.

Într-un final, aceasta i-a promis băiețelului că-i va cumpăra un câine, iar asta l-a mai calmat. Puțini știu, dar vedeta Kanal D hrănește mai multe animale. Pisicile de prin împrejurimi au venit la ea în curte, iar aceasta le dă de mâncare tuturor, spre bucuria micuțului, care le iubește foarte mult.

Se spune că animalele vin la oamenii buni și cu siguranță la această categorie se încadrează și Andreea Mantea, care este de-a dreptul impresionantă cu fiecare ediție difuzată a emisiunii sale.