Marcel Vela revine în prim plan și surprinde! Pe cine va susține pentru președinția PNL la Congresul care va urma

13 mart. 2021
Marcel Vela revine în prim plan și surprinde! Pe cine va susține pentru președinția PNL la Congresul care va urma
Marcel Vela, sărbătorind înființarea Poliției Animalelor

Marcel Vela a fost unul dintre cei mai populari miniștri în Guvernul Orban. De altfel, acesta împreună cu Nelu Tătaru erau cei mai vizibili liberali, iar întreaga comunicare era orientată spre ei. Sondajele arătau cifre bune pentru amândoi la capitolul încredere, dar din păcate niciunul nu a mai fost nominalizat în noul executiv.

Ludovic Orban a negociat intens cu USR-PLUS, care a obținut portofoliul de la ministerul Sănătății pentru Vlad Voiculescu, iar în urma conflictelor interne, Ministerul Afacerilor Interne a revenit PNL, dar filialei Cluj. Astfel Lucian Bode, fostul ministru al Transporturilor i-a luat locul lui Marcel Vela.

Marcel Vela a pierdut postul de ministru al MAI în cadrul negocierilor interne din PNL

Părea că demnitarul s-a supărat pe Ludovic Orban pentru că a rămas fără portofoliu, mai ales că obținuse scoruri bune și la alegerile locale și la parlamentare, dar iată că lucrurile nu au stat deloc așa.

Acum Marcel Vela tocmai a anunțat că-l va susține pe Orban pentru președinția PNL. Momentan doar acesta și-a manifestat intenția de a candida pentru șefia partidului. Mai multe surse politice au dezvăluit pentru Voxbiz.ro că se încearcă și convingerea lui Florin Cîțu să intre în cursă.

„Rezultatele foarte bune însumate la toate rundele de alegeri din 2019 și 2020, performanța la guvernare în funcția de prim-ministru, precum și modalitatea în care a condus PNL, apreciată de marea majoritate a reprezentanților din administrația locală, constituie argumentele pentru care Biroul Permanent Județean al filialei PNL Caraș-Severin a luat decizia cu unanimitate de voturi”, se arată într-un comunicat al organizației condusă de Marcel Vela.

Pe cine susține Marcel Vela pentru președinția PNL

Acesta a ținut să-și arate și personal sprijinul față de Ludovic Orban și a dat asigurări că în momentuld de față fostul premier este cea mai bună alegere pentru conducerea partidului.

„Îl cunosc pe Ludovic Orban de 30 de ani și am lucrat împreună multă vreme, inclusiv în Guvernul precedent. A reușit să unească partidul, să câștige alegeri, să-l aducă la guvernare, dar mai ales să fie un premier performant, în cea mai grea perioadă prin care a trecut România. În plus, aprecierea de care se bucură în rândul membrilor PNL, precum și deschiderea și disponibilitatea față de aceștia întăresc decizia mea personală cât și a filialei de susținere pentru Ludovic Orban”.